sâmbătă, 24 ianuarie 2009

Un român a incasat prima amenda pentru fumat din Verona

Un român în vârsta de 54 de ani a fost prima persoana amendata la Verona, in nordul Italiei, în baza ordonantei din 2007 a primariei, care interzice fumatul în parcuri si gradini publice, potrivit agentiei ANSA. Românul a trebuit sa scoata din buzunar suma de 50 de euro pentru a plati amenda pe care a primit-o de la politia italiana. Barbatul a fost surprins fumând într-un parculet pentru copii din cartierul Golosine, gest interzis în parcuri începând din 27 noiembrie 2007, sub amenintarea unei amenzi între 25 si 500 de euro. In Italia, fumatul este permis doar in restaurantele si barurile care au incaperi special amenajate pentru fumatori si sunt prevazute cu un sistem eficient de ventilatie. Politisti imbracati in civil patruleaza prin restaurante si baruri pentru a veghea ca milioanele de fumatori din Peninsula sa respecte legea. Fumatul este interzis in restaurante in mai multe tari europene, Olanda fiind tara cel mai recent intrata in acest club. In Olanda, interdictia se refera in mod paradoxal doar la tutun, nu si la marijuana.

Controversa britanica privind modul in care a invatat sa vorbeasca un copil surd a luat sfarsit dupa 400 de ani

Alexander Popham, care a trait în secolul al XVII-lea si a fost descendentul judecatorului care l-a condamnat în 1606 pe revolutionarul Guy Fawkes, s-a nascut surd si a învatat sa vorbeasca cu ajutorul unui renumit matematician, notând sfaturile acestuia într-un caiet descoperit recent, informeaza cotidianul britanic The Times, citat de Mediafax. Caietul, pe coperta caruia scrie “Alexander Popham, caietul sau, Oxford, 8 noiembrie, 1662”, a fost descoperit sapatmâna trecuta pe podeaua fostei sale case, acum hotel condus de Warner Leisure. Cercetatorii britanici au încercat timp de 300 de ani sa stabileasca modul în care baiatul a învatat sa vorbeasca, acestia scindându-se în doua tabere, cu propriile teorii. Societatea Regala a fost despicata, la acea vreme, de sustinerile lui William Holder - muzician si expert în auz -, care-l avea de partea sa pe Sir Christopher Wren si cele ale lui John Wallis - matematician, spargator de coduri si lingvist -, care conta pe sprijinul Lordului Brouncker, presedintele fondator al Societatii Regale. Caietul demonstreaza, însa, ca cel care l-a instruit pe Alexander si l-a învatat sa vorbeasca a fost John Wallis, matematicianul care a spart codul folosit de regele Carol I, în timpul Razboiului Civil britanic, permitându-le parlamentarilor sa citeasca scrisorile acestuia catre regina.

Metoda matematicianului – “Daca nu vei vorbi, atunci nu vei manca”
Wallis i-a explicat în detaliu lui Alexander cum ar trebui sa-si plaseze limba pe cerul gurii, cât ar trebui sa deschida gura si cum sa-si încordeze gâtul pentru a scoate anumite sunete. În caiet mai sunt scrise si anumite cuvinte esentiale în vocabularul unui tânar aristocrat, precum “Dumnezeu, spirit, înger, diavol” si altele care desemneaza parti ale corpului: “spate, piept, abdomen, fesa, coapsa”. Caietul este împartit în doua sectiuni, care arata trecerea de la cuvinte simple la fraze mai complicate, inclusiv unele care indica ce fel de tratament folosea Wallis în instructia baiatului: “Daca nu vei vorbi, atunci nu vei mânca”. Mama lui Alexander l-a platit pe Wallis cu 100 de lire sterline (echivalentul a aproape 10.000 de lire sterline din ziua de azi) pe an, pentru educatia fiului ei. Janet Corbin, descendenta directa a lui Alexander, si sora acesteia, Bea Salter, s-au întrebat daca ele ar fi existat în cazul în care stramosul lor, care s-a casatorit si a avut patru copii, n-ar fi învatat sa vorbeasca. “Este absolut magic. Este palpitant pentru ca e ceva material. Oamenii pastreaza obiecte de mobilier, dar asta (caietul, n.r.) e ceva personal. Te gândesti ca are transpiratia lui”, a spus domnisoara Corbin.

O intâlnire cu Bush costa 600.000 de dolari

Un lobbyist cu legaturi importante la Casa Alba aranjeaza contacte cu personajele-cheie ale administratiei Bush in schimbul unor donatii cu sase zerouri, relateaza The Sunday Times. Banii se duc catre o biblioteca privata care va fi infiintata pentru a marca „era Bush”. Stephen Payne pretinde ca, in ultimii ani, a strâns peste un milion de dolari pentru Partidul Republican. In schimbul a 250.000 de dolari, doritorii pot, prin intermediul lui Payne, sa se intâlneasca cu vicepresedintele Dick Cheney sau cu secretarul de stat Condoleezza Rice. Lobbyistul, care i-a insotit de mai multe ori in deplasari straine pe Bush si Cheney, a declarat ca incearca sa aranjeze intâlniri cu insusi seful de la Casa Alba. Dezvaluirile au confirmat suspiciunile ca administratia Bush a facut favoruri in schimbul unor donatii pentru amenajarea unor biblioteci in care vor fi depozitate arhivele si mostenirea politica a presedintelui. Intr-o ancheta sub acoperire a publicatiei britanice, unui fost presedinte din Asia Centrala aflat in exil, Payne i-a cerut intre 600.000 si 750.000 de dolari. Pentru aceasta „donatie”, asiaticul va fi laudat in declaratiile de la Casa Alba.

Britanicii ii pregatesc funeralii «Doamnei de Fier»

Britanicii fac pregatiri pâna la ultimul detaliu pentru funeraliile fostului premier Margaret Thatcher, desi aceasta se simte in prezent foarte bine. Thatcher, supranumita „Doamna de fier”, va avea parte de funeralii de stat, fiind primul premier britanic de la Winston Churchill incoace caruia i se va oferi o asemenea onoare. Exista insa temeri ca o asemenea ceremonie ar putea fi pusa in pericol de insuficienta militarilor care vor fi dispusi pe marginea traseului, intrucât Fortele Armate britanice sunt suprasolicitate in Irak si Afganistan, scrie The Mail on Sunday. Organizarea evenimentului a fost discutata de catre Thatcher cu Regina Elisabeta a II-a si cu premierul Gordon Brown. Nu ingrijorarea legata de starea de sanatate a fostului premier, in vârsta de 82 de ani, a condus la aceste aranjamente. Este vorba de prudenta in planificarea pe termen lung a oricarui moment la care trebuie sa participe Regina. Nu s-a stabilit inca daca Lady Thatcher „se va bucura” de un ultim omagiu la sala mare a Palatului Westminster, unde urmeaza sa fie depus si trupul reginei. Singurul care nu a facut parte din familia regala si a avut parte de o asemenea onoare a fost Churchill.

Geremek a murit intr-un accident de masina

Fostul ministru polonez de externe Bronislaw Geremek, unul dintre liderii miscarii anti-comuniste, a murit duminica dupa-amiaza intr-un accident de masina, a anuntat BBC. Geremek, in varsta de 76 de ani, a murit in urma impactului masinii in care se afla cu o masina care venea pe contrasens, pe o sosea din vestul Poloniei. El a fost unul dintre consilierii lui Lech Walesa, liderul sindicatului Solidaritatea si fost presedinte al Poloniei, si a ocupat functia de ministru de externe intre 1997-2000. Din 2004, Geremek era membru al Parlamentului European.

Homosexualii au facut pregatiri pentru vizita Papei in Australia

Papa Benedict al XVI-lea a sosit ieri în orasul australian Sydney, unde peste câteva zile va participa la cea de a 23-a editie a Zilelor mondiale ale tineretului, relateaza AFP. Aceasta sarbatoare a fost instituita de predecesorul sau, Papa Ioan Paul al II-lea, pentru a revitaliza catolicismul. Suveranul Pontif a anuntat in timpul zborului de la Roma ca va folosi aceasta ocazie pentru a-si cere scuze pentru abuzurile sexuale ale preotilor. Totodata, el si-a exprimat speranta ca Biserica anglicana va putea evita o schisma dupa aprobarea principiului controversat al hirotonisirii femeilor episcopi în Marea Britanie. La coborârea din avion, Suveranul Pontif a fost salutat de premierul australian Kevin Rudd si de arhiepiscopul de Sydney, George Pell. El va petrece trei zile de repaus într-un loc discret în apropiere de Sydney, urmând sa asiste apoi la cea de a 23-a editie a Zilelor mondiale ale tineretului. Duminica, Papa va oficia o slujba la care sunt asteptati peste 500.000 de pelerini. O serie de noi masuri legislative care permit politiei sa aresteze orice persoana care deranjeaza pelerinii a stârnit controverse. Amenda in acest caz este de aproximativ 5.300 de dolari. Criticii sustin ca asemenea masuri sunt menite sa-i descurajeze pe eventualii protestatari care se pregatesc sa imparta prezervative in timpul unei procesiuni religioase programate sâmbata la Sydney. Coalitia „Nu Papei”, grupare care apara drepturile homosexualilor, a facut deja o „parada de moda” cu tricouri pe care era inscriptionat mesajul „Papa, fa-te homosexual”.

Clientii firmelor de leasing platesc scump clauzele abuzive din contracte

Clientii persoane fizice ai societatilor de leasing din Romania au devenit tinte sigure ale abuzurilor contractuale. Pe baza contractelor stufoase din care o persoana obisnuita nu intelege mai nimic, la scurt timp dupa semnarea unei intelegeri in acest gen, aceasta se poate trezi ca are de platit sume de bani de care nu stia nimic.

In general, clauzele abuzive sunt legate de compania de asigurari sau de anumite sume cerute de firma de leasing care prin contract sunt invaluite intr-o “aura de mister”, tarife pe care utilizatorul trebuie sa le plateasca. Alte companii obliga utilizatorul sa incheie RCA-ul la aceeasi firma unde s-a incheiat si Casco, ceea ce reprezinta o ilegalitate. Cel mai cunoscut abuz in contractele de leasing este cel legat de procentul de returnare mai rapida a ratelor pentru finantare. In unele cazuri, acesta este de 4-5%, in altele, desi ratele sunt achitate mai repede, dobanda nu se recalculeaza, suma platindu-se integral, ca si cum contractul ar continua pe termenul impus.

Firma de asigurare, aleasa de compania de leasing
Clientul de leasing persoana fizica a inceput sa devina pentru companii sinonim cu fraier bun de stors de bani. Un exemplu concret este cel al Danei S., care a semnat un contract de achizitionare pentru un autovehicul prin UniCredit Leasing. Dupa ce a semnat contractul de cumparare, si-a dat seama ca asiguratorul pe care il alesese dintre cei 4 agreati de firma de leasing nu era cel dorit de ea. Astfel ca, desi alesese Omniasig ca firma asiguratoare, i s-a pus in fata un contract semnat de compania de leasing cu BCR Asigurari, intelegere pe care a trebuit sa o semneze. Dupa incheierea acordului, clientul si-a dat seama ca, desi valoarea masinii scadea cu fiecare an de leasing, prima de asigurare Casco era identica pe toti anii, respectiv 1.030 de euro. „Contractul este rezultatul acordului de vointa al partilor, iar clauzele continute de acesta trebuie negociate si agreate de parti. In contract pot fi strecurate de catre una dintre parti conditii ce ar putea fi anticoncurentiale sau neconforme cu practica comerciala, incalcand anumite drepturi ale consumatorului. Impunerea asiguratorului de catre o societate de leasing ar putea fi considerata o limitare a dreptului de a alege al consumatorului si deci anticoncurentiala, situatie ce ar putea fi reglementata de Consiliul Concurentei. De asemenea, daca beneficiarul unui contract de leasing considera ca in contract societatea de leasing i-a impus clauze sau conditii abuzive, acesta are dreptul si obligatia chiar sa se adreseze Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului“, ne-a declarat Adrian Dodita, secretar general al Asociatiei Societatilor de Leasing din Romania. Cu o alta explicatie legata de schimbarea asiguratorului vine Adriana Ahciarliu, secretar general al Asociatiei Societatilor Financiare din Romania (ALB). Aceasta spune ca “este posibil ca firma de asigurare sa fi refuzat sa incheie respectiva polita, pentru ca persoana contractanta si-a acoperit plafonul de asigurare”. Un alt abuz pe care Dana S. l-a semnalat in contractul semnat cu UniCredit este ca, desi dealerul masinii cumparate ii confirmase faptul ca taxa de inmatriculare este 0 lei, la incheierea contractului de leasing, ea a fost facturata cu peste 2.000 de lei. “Trebuie sa mentionez ca nu exista taxa de inmatriculare 0. E zero doar daca dealerul o plateste. Aceasta este o taxa obligatorie pentru oricine. Este posibil ca respectiva doamna sa nu fi inteles bine, pentru ca in astfel de cazuri taxa de prima inmatriculare este platita de firma de leasing si apoi refacturata utilizatorului”, ne-a mai spus secretarul general al ALB.

SIVECO Applications restructureaza informatic unitatile avicole de productie Marii producatori de carne de pasare mizeaza pe avantajele informatizarii

Anul 2007 si primul semestru din 2008 au marcat o evolutie foarte buna a industriei avicole românesti. Reorientarea consumatorilor locali spre consumul de carne de pasare a adus profituri substantiale principalilor producatori avicoli si posibilitati noi de dezvoltare de business. Ca urmare, acestia au ales sa reinvesteasca sume importante în dezvoltarea structurii informatice din unitatile proprii. Despre interesul marilor producatori si procesatori avicoli pentru achizitia de solutii informatice avansate am stat de vorba cu Nicolae Fildan, Territory Manager în cadrul SIVECO Romania.
R.: Cum apreciati cererea industriei avicole românesti pentru instrumentele informatice moderne?
Oferta româneasca de carne si preparate din carne de pasare s-a diversificat continuu, în timp ce numarul producatorilor de profil a crescut si el simtitor. Aceasta realitate confirma faptul ca piata avicola nu duce lipsa de mobilitate. Mobilitatea pe piata a producatorilor avicoli este cu atât mai mare, cu cât exista deja în exploatare, la nivelul unitatilor lor, instrumente informatice adecvate si functionale de suport al activitatilor. Prin sistemul SIVECO Applications, compania noastra pune la dispozitia companiilor din productia alimentara un sistem informatic integrat, orientat spre îmbunatatirea solutiilor de business ale clientului. Sistemul nostru garanteaza atât producatorilor, cât si procesatorilor eficientizarea fluxului propriu de operatiuni si câstigarea unui veritabil avantaj competitiv pe piata.

R.: Este achizitia de sisteme informatice solutia optima pentru dinamizarea activitatilor cu specific avicol?
Sectorul avicol a devenit, în ultimii ani, o componenta importanta a industriei alimentare românesti, având o pondere semnificativa la cresterea economica. În acest context, producatorii avicoli aloca, de la an la an, sume tot mai importante pentru restructurarea informatica a unitatilor de profil. Ca un exemplu al cresterii performantelor de productie cu suportul aplicatiilor informatice moderne, amintim faptul ca AVICOLA Calarasi, unul dintre jucatorii importanti din industria avicola locala, a implementat cu succes sistemul integrat SIVECO Applications. Activitatea din cadrul AVICOLA Calarasi presupune gestionarea unui volum mare de date si procese, informatizarea devenind, astfel, cel mai sigur mijloc de rentabilizare a unitatii economice si o masura eficienta în armonizarea activitatii cu normele si exigentele UE.

miercuri, 7 ianuarie 2009

Hategan vorbeste. Arbitrul care a „decis” campioana a fost omis de procurorii DNA


galerie foto Galerie Foto stiri din aceeasi categorie Stiri din aceeasi Categorie

* Federatia il trimite din nou pe Mutu in Ghencea
* Liga lui Mitica ramane pe locul 21 in lume
* S-au schimbat becurile la patinoarul «Mihai Flamaropol»

Partida dintre „U“ Cluj – CFR Cluj continua, chiar daca sezonul s-a încheiat de aproape doua saptamani. Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie au omis sa urmareasca punctul de vedere al unei persoane importante a meciului, arbitrul Ovidiu Hategan. Intr-un interviu pe care ni l-a acordat ieri, „centralul“ respectivei întâlniri a spus ca a aflat de bani din articolele aparute în ziare. Dupa cum sustine el, disputa dintre clujeni s-a desfasurat în conditii normale, fara a exista suspiciuni pe gazon. Totusi, in fata DNA, in caz ca va fi chemat, Hategan ar putea sa aiba alta opinie.

Domnule Hategan, cum a decurs confruntarea pe care ati arbitrat-o în ultima etapa a campionatului?
Din teren a fost o disputa acerba pentru a câstiga. Fiecare jucator a evoluat cu ardoare, iar ceea ce s-a spus despre evolutia unora dintre ei au fost simple speculatii.
Stiati de suma de bani descoperita de DNA, pe care jucatorii de la „U” Cluj trebuia sa o primeasca daca nu ar fi pierdut cu CFR?
Am aflat totul din ziare! Înainte si dupa meci nu am vazut nimic ciudat. Chiar nu ma asteptam la asa ceva.
DNA-ul v-a chemat la audieri?
Nu, si nici nu aveau motive. Eu nu am fost implicat în asta.
Jucatorii de la „U“ Cluj s-au comportat firesc? Nu ati observat nimic ciudat înainte de joc, în timpul meciului sau la final?
Noi am stat la hotel si înaintea partidei nu am avut tangenta cu ei. În timpul meciului v-am spus ca nu a fost nimic. Nici o reactie a unui fotbalist, nimic! Jucatorii nu au pronuntat nimic de bani.
Exista „butoane” în fotbal?
Nu stiu! Eu nu m-am confruntat cu ele! În fiecare partida am încercat sa arbitrez cât mai bine si sa îmi fac meseria.

Gigi Becali spune ca nu stie ce face Adi Ilie

Gigi Becali, finantatorul Stelei, a comentat, ieri, zvonurile aparute despre echipa sa in ultima vreme. Cele mai multe discutii au fost suscitate de eventualele transferuri din Ghencea si spre echipa ros-albastra. “Pe mine ma intereseaza in primul rand cine vine la Steaua, nu cine pleaca. Totusi, pot sa spun ca s-ar putea ca Dica sa ajunga la Catania. Eu ce stiu, ca i-a spus Zenga lui Giovanni (n.r., Ioan Becali): «Daca scap de retrogradare, îl iau pe Dica. Trei milioane e un pret care poate fi platit». Rada trebuie sa se inteleaga cu Timisoara. Eu am lasat pretul la 900.000 de euro”, a spus Becali. Chiar daca a spus ca este mai atent la ce vine decat la ce pleaca, conducatorul Stelei a dezvaluit ca nu este la curent in permanenta cu activitatea lui Adrian Ilie. „O sa vedem ce jucatori straini or sa vina la Steaua, ce sa zic, minciuni? Daca ne-am înteles pentru Jose Moreno (foto)? Nu stiu, întrebati-l pe Adi Ilie. Ei de la mine au ordin sa faca optiune de cumparare de un milion, au facut, probabil negociaza, restul voi sti când vor veni si vor spune: au acceptat. Vreti sa spun ceea ce nu stiu? Din presa am aflat ca Adi Ilie e plecat în strainatate, eu habar n-am. El trebuie sa-si faca treaba, ce, trebuie sa-mi ceara mie voie sa plece undeva? Când finalizeaza, vine la mine si îmi spune: asta, asta, asta, si eu spun: asta. Normal ca va fi hotarârea mea în final“, a subliniat conducatorul stelist. Gigi Becali a precizat ca va merge maine la Moscova pentru a asista la finala Ligii Campionilor dintre Manchester United si Chelsea Londra. „Nu am preferinte, vreau sa vad spectacol. Voi tine cu cine va fi mai bun, vreau sa vad goluri si spectacol. O sa tin cu echipa care voi simti ca e mai buna, care îti creeaza o satisfactie a jocului. Merg si la Euro“, a spus Becali.