raian Basescu pregatit de negocieri Vezi premierii agreati de Cotroceni
Deşi cele trei mari partide au început negocierile pentru formarea noului Guvern, toate aşteapă şi un "semnal" de la Cotroceni, care încă întârzie să vină. Preşedintele Traian Băsescu nu s-a hazardat deocamdată să intre în negocieri, aşteptând finalizarea redistribuirii mandatelor de parlamentar. În funcţie de redistribuire, Băsescu urmează să îşi facă cunoscută poziţia. Dacă PD-L va reuşi să obţină majoritatea mandatelor, atunci este sigur că şeful statului se va grăbi să sprijine acest partid în mod direct pentru a forma viitorul Guvern, indiferent de alianţele posibile. Dacă Alianţa PSD-PC va reuşi să obţină mai multe mandate, preşedintele s-ar putea arăta ceva mai flexibil în negocieri.
UPDATE: După cea de a doua etapă de redistribuire, PD-L a obţinut cu un mandat mai mul la Camera Deputaţilor şi cu două mandate mai mult la Senat faţă de Alianţa PSD-PC. este aşadar de aşteptat ca preşedintele Traian Băsescu să considere PD-L partidul câştigător.
Deocamdată, potrivit unor surse din PD-L, Băsescu ar fi transmis deja variantele de premieri pe care îi agrează. Acestea au declarat pentru Antena3.ro că numele vehiculate nu au nimic în comun cu premierii desemnaţi de partide înainte de alegeri: Theordor Stolojan, Călin Popescu Tăriceanu şi Mircea Geoană. Iată posibilităţile luate în calcul de Cotroceni:
Varianta cu PD-L partid majoritar: Videanu, preferat în detrimentul lui Blaga
Dacă PD-L reuşeşte să obţină majoritatea mandatelor la redistribuire, şeful statului ar putea miza pe nominalizarea lui Adriean Videanu pentru funcţia de premier. Potrivit unor surse din PD-L, acesta este preferat de preşedinte în detrimentul lui Vasile Blaga, un alt nume vehiculat pentru a ocupa funcţia de premier din partea democrat-liberalilor. Ceea ce face diferenţa este faptul că Videanu pare a fi un prim-ministru mai uşor de "strunit" decât Blaga.
Varianta unei alianţe PSD - PD-L: Directorul SRI, George Maior
În cazul în care Alianţa PSD-PC va obţine majoritatea mandatelor şi se va alia cu PD-L, numele care pare acceptat de toate părţile pentru postul de premier este cel al actualului director al SRI, George Maior. Deşi provine din PSD, acesta s-a dovedit a fi un apropiat al preşedintelui Traian Băsescu, fiind astfel "adoptat tacit" şi de liderii PD-L.
Varianta unei alianţe PD-L - PNL: Primarul Sibiului, Klaus Johannis
În cazul în care PD-L ar forma o alianţă cu PNL, numele surpriză vehiculat pentru postul de premier este Primarul Sibiului, Klaus Johannis. Surse din PNL au declarat pentru Antena3.ro că acesta pare a fi persoana cea mai indicată pentru a împăca pe toată lumea: nu este momentan membru de partid şi este un apropiat al preşedintelui Traian Băsescu. Totodată, în cazul unei posibile astfel de alianţe mai este vehiculat şi numele fostului ministru de externe Mihai Răzvan Ungureanu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu